În perioada 15-20 decembrie 2025 Școala Gimnazială "Manolache Costache Epureanu" din Bârlad a fost instituție gazdă pentru grupul format din 11 elevi însoțiți de 3 cadre didactice de la Collège du Vallon, Autun, Franța. Elevii francezi cu vârste cuprinse între 12-14 ani au participat la activități de învățare împreună cu elevii români corespondenți în familiile cărora au fost găzduiți. Prin ateliere de lucru mixte, participarea la vizite culturale și activități de observare a tradițiilor românești, grupul s-a omogenizat și s-au stabilit legături de prietenie ce vor continua în lunile următoare prin activități în cadrul proiectului asociat eTwinning Saveurs en partage.
Tema parteneriatului din acest an a fost gastronomia, astfel că elevii au avut ocazia de a descoperi mâncarea specifică regiunii de est a României, dar și diverse specialități din regiunea Bourgogne Franța, precum și folclorul și tradițiile românești de iarnă. În timpul săptămânii familiile elevilor selectați s-au implicat foarte mult, asigurând gustări pregătite în casă pentru a oferi copiilor variante cât mai sănătoase ale mâncării tradiționale românești. De la salate, zacuscă și până la cozonaci, elevii au putut gusta o paletă largă de preparate românești, și chiar au pregătit împreună turtele cu nucă specifice Crăciunului moldovenesc.
În ceea ce privește promovarea țării noastre, a regiunii și a patrimoniului local, elevii și profesorii din Franța au avut ocazia de a vizita orașul Brașov în drumul de la aeroport spre Bârlad, precum și Castelul Bran, au putut gusta pâinea cu cartofi și celebrul cozonac unguresc Kurtos Kolac în localitatea Ozun.
La Bârlad grupul francez a fost primit oficial în școala gazdă începând cu ziua de luni 15 decembrie elevii fiind preluați în familiile gazdă. Elevii și profesorii din școala franceză au vizitat școala și au participat la ateliere de spargere a gheții, jocuri de cunoaștere în limba engleză, mima și au vizitat Muzeul Vasile Pârvan. Următoarea zi a fost dedicată activităților digitale și gastronomice, a fost creată o carte digitală colaborativă în limba engleză despre tradițiile românești de sărbători, folosind aplicația book creator varianta pentru benzi desenate, care poate fi citită aici: https://read.bookcreator.com/VcFqvVb8HJToVZyfoTtJXAF5nI63/l5OyOiUlT16-Fd6F15lKJQ
Elevii împărțiți în grupuri mixte au lucrat câte un capitol al cărții, căutând informații și imagini și folosindu-și creativitatea pentru a prezenta tradițiile în cadrul unei povestiri.
Joi grupul mixt a vizitat orașul Iași unde elevii au putut vizita Muzeul literaturii române de la Casa Pogor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza și au participat împreună la activități de învățare interdisciplinare.
Ultima zi a fost dedicata tot tradiției și gastronomiei, ca temă principală a proiectului. Profesorii și elevii au primit colindători, au participat la ateliere de pictat globuri, au primit certificatele de participare la activități și s-au bucurat apoi de preparatele pregătite de familii pentru masa tradițională.
Această experiență de școală gazdă, a cincea în cadrul Acreditării Erasmus+, ne dă încredere în forțele noastre, atât școlii și cadrelor didactice implicate cât și elevilor și familiilor, aducând comunității noastre ocazii de schimb cultural și de conexiuni autentice și ajutând la promovarea unor concepte precum prietenia, colaborarea, respectul diferențelor și aprecierea propriilor valori dar și pe cele ale celuilalt. Occidentul și Orientul european s-au întâlnit astfel în cadrul proiectului Erasmus nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000322577 și vor continua cooperarea prin următoarea mobilitate de grup în Franța și prin viitoare activități de învățare pe durata anului școlar 2025-2026, în cadrul strategiei de internaționalizare a Școlii Gimnaziale "Manolache Costache Epureanu", școală europeană!
The European Commission support for the production of this publication does not constitute an endorsement of the contents which reflects the views only of the authors, and the National Agency and Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.
Contact:
Adresa: Str. Aleea Parc, nr. 1, Bârlad, Vaslui, cod poștal 731129
Tel./ Fax. 0235413001
Website creat și administrat de coordonator proiect prof. Paula Toporaș
Email: echipa@digitalpowersfornatureconnectedschools.ro
Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri, WebWave.